Join ICOM

Moldova

Moldova

ICOM National Committee Moldova

All news

September 17, 2018

Vizita de studiu ”Patrimoniul cultural ca factor de dezvoltare al comunităților locale” la Chițcani și Bender

 

Pe data de 22 septembrie în cadrul Platformei Cultura a avut loc vizita de studiu ”Patrimoniul cultural ca factor de dezvoltare al comunităților locale” la Chițcani și Bender. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul platformei comune în domeniul patrimoniului cultural între malul drept și stâng al Nistrului, ghidată de ICOM Moldova în parteneriat cu Agenția „Paragon” din Bender, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Vizita de studiu s-a desfășurat în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, care sunt celebrate în Republica Moldova în perioada 18-26 septembrie 2017.

Vizita de studiu a avut drept scop familiarizarea participanţilor Platformei Cultura cu practicile existente de cooperare ale reprezentanților de pe malul stâng și drept al Nistrului în domeniul culturii prin exemplul activității Casei de cultură din Chițcani, precum și familiarizarea cu renovarea complexului «Cetatea Tighina». Activitatea a reunit 25 de reprezentanți ai caselor de cultură din 10 localități de pe ambele maluri ale râului Nistru, ai organizaţiilor nonprofit şi experţi în domeniul patrimoniului cultural.

Programul vizitei a prevăzut discuții la capitolul ”Planurile și viziunea Platformei prin ochii participanților”, la care a participat expertul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Vlad Kulminski. În cadrul discuțiilor, participanții s-au expus referitor la viitorul Platformei, au propus idei de proiecte și colaborare, au formulat propuneri privind activitățile ulterioare ale caselor de cultură, menționând aportul Platformei ca oportunitate de punere în evidență a activității lucrătorilor din domeniul culturii, care prin acțiunile sale dau dovadă de interes și activism. Participanții au menționat că având în vedere succesul Platformei Cultura, care este vizibil în special prin cunoștințele acumulate și stabilirea unor parteneriate, ar fi bine de a lărgi orizontul beneficiarilor și deschiderea Platformei pentru toți lucrătorii din domeniul culturii. Vlad Kulmisnki a menționat că toate comentariile și propunerile participanților vor fi luate în considerare în vederea îmbunătățirii activității Platformei Cultura și dezvoltarea acesteia, oferind mai multe oportunități beneficiarilor săi. Aceasta a fost prima întâlnire de acest gen unde participanții  au vorbit despre viitorul Platformei dar și despre ideile de proiect și adaptarea acestora la necesitățile și posibilitățile comunității sale, care pot fi realizate în cadrul Platformei, în următoarele etape.

În timpul discuțiilor, Valeria Suruceanu, coordonatorul Platformei, a menționat că vizita de studiu se desfășoară în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, care sunt celebrate în Republica Moldova în perioada 18-26 septembrie 2017. Genericul din acest an este „Patrimoniul cultural și Natura: peisajul posibilităților”, iar Zilele Europene ale Patrimoniului sunt marcate începând cu anul 1999 ca inițiativă comună a Uniunii Europene și a Consiliului Europei. Tematica din acest an are ca scop punerea în evidenţă a locurilor și peisajelor pitorești, ca parte a patrimoniului cultural aflat în strânsă legătură cu natura şi încurajează participarea societăţii la protejarea patrimoniului cultural și natural. În acest sens Valeria Suruceanu a vorbit despre Convenția culturală europeană, ca instrument juridic al Consiliului Europei, adoptată în 1954, care urmărește dezvoltarea unei înțelegeri reciproce între cetățenii Europei și aprecierea reciprocă a diversității lor culturale, protejarea culturii europene, promovarea contribuțiilor naționale la patrimoniul cultural comun al Europei. Convenția contribuie la acțiunile menționate prin încurajarea activităților culturale de interes european. Participanții Platformei Cultura au fost invitați spre inițierea și implementarea unor activități care ar urmări scopul acestei Convenții și vor avea aport asupra promovării patrimoniului cultural național.

Coordonatorii Platformei au anunțat rezultatele Comisiei de examinare a Concursului de creare a logo-ului Platformei „CULTURA”, care s-a desfășurat în perioada 9-25 august 2017, și au menționat că în urma examinării lucrărilor, în conformitate cu Regulamentul de desfășurare a Concursului de creare a logo-ului, Câștigător a fost numită Alexandra Novac, a cărei logo și propunerea de utilizare a acestuia au fost recunoscute de juriu cel mai interesant, creativ, memorabil, reflectând esența Platformei.

Participanții au avut posibilitatea să viziteze memorialul operațiunii Iași – Chișinău ridicat în anul 1972 în memoria soldaților sovietici care au murit în timpul operațiunii. Monumentul prezintă un obelisc cu înalțimea de 35 de ani, unde în perioada anilor 2009-2010 au avut loc lucrări de restaurare. Acesta este locul unde sunt organizate evenimente în memoria soldaților căzuți în timpul celui de-al II-lea Război Mondial.

În contextul discuțiilor despre conservarea patrimoniului cultural, participanții au vizitat Mănăstirea Noul Neamț, unde au aflat despre istoria ctitoririi, soarta Mănăstirii după anul 1958, când conform unui decret al Consiliului de miniștri ai URSS a fost închisă, și treptat clădirea mănăstirii se ruina, dar după anul 1980 este restabilită și supusă lucrărilor de conservare și restaurare. Călugărul mănăstirii a condus o excursie ghidată pentru participanții Platformei, pentru a le prezenta principalele obiective din complexul monastic, cum ar fi Soborul Înălțării Domnului, Biserica Adormirii Măicii Domnului, Biserica Sf. Ierarh Nicolae, Biserica Înălțării Sf. Cruci, biblioteca mănăstirii.

Participanții vizitei de studiu au putut afla despre practica de conservare și restaurare a patrimoniului cultural realizat de colegii de pe malul stâng al Nistrului, prin exemplul Cetății Tighina. Stanislav Goncear a făcut o prezentare generală a cetății, a vorbit despre perioadele de dominație din istoria acesteia, influența diferitor popoare asupra soarții cetății, precum și activitatea actuală, care prezintă încercări de promovare și revitalizare a cetății, prin organizarea festivalurilor, concertelor etc. Participanții au ajuns la concluzia că Cetatea Tighina are un potențial deosebit și poate deveni un obiectiv turistic însemnat, prin desfășurarea activă a unor evenimente culturale, devenind atractiv pentru localnici și turiști. Având ca exemplu practica locurilor vizitate, participanții au specificat rolul patrimoniului cultural în dezvoltarea comunităților locale, dar și rolul managerilor culturali, cum sunt fiecare din ei în comunitatea sa, în vederea conservării și promovării patrimoniului cultural și prezentarea acestuia membrilor comunității, fiind evidentă necesitatea inițierii și implementarii unor proiecte, care ar avea ca scop realizarea obiectivelor propuse.

 

[instagram-feed]